10. El ține în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc.
11. Nu deosebește urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12. La bătrâni se găsește înțelepciunea, și într-o viață lungă e priceperea.
13. La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt.
14. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.
15. El oprește apele și totul se usucă; El le dă drumul, și pustiesc pământul.
16. El are puterea și înțelepciunea; El stăpânește pe cel ce se rătăcește sau rătăcește pe alții.
17. El ia robi pe sfetnici și tulbură mintea judecătorilor.
18. El dezleagă legătura împăraților și le pune o frânghie în jurul coapselor.
19. El ia robi pe preoți; El răstoarnă pe cei puternici.
20. El taie vorba celor meșteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.
21. El varsă disprețul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.
22. El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morții.