10. Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?
11. M-ai îmbrăcat cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și vine;
12. mi-ai dat bunăvoința Ta și viața, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.
13. Iată totuși ce ascundeai în inima Ta, iată, știu acum, ce aveai de gând:
14. că, dacă păcătuiesc, să mă pândești și să nu-mi ierți fărădelegea.
15. Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea.
16. Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești ca un leu, mă lovești cu lucruri de mirat,
17. îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îți crește mânia împotriva mea și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.
18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!
19. Aș fi ca și cum n-aș fi fost, și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!”
20. Nu sunt zilele mele destul de puține? Să mă lase dar, să plece de la mine, și să răsuflu puțin,