1. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dis-de-dimineață a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos și-i învăța.
3. Atunci cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4. și au zis lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.
5. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”