28. Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
30. El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
31. Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.
33. Eu nu-L cunoșteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se și oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
34. Și eu am văzut lucrul acesta și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”
35. A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi din ucenicii lui.
36. Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”