Ieremia 16:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. „Să nu-ți iei nevastă și să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!

3. Căci așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care-i vor naște și despre tații lor care le vor da naștere în țara aceasta:

4. vor muri doborâți de boala rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie și de foamete; și trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.”

5. Căci așa vorbește Domnul: „Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea și nici să nu te bocești cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea și îndurarea Mea.

6. Și mari și mici, toți vor muri în țara aceasta și nu vor fi îngropați: nimeni nu-i va plânge, nimeni nu-și va face tăieturi din pricina lor și nu se va rade pentru ei.

7. Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort; și nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.

8. Să nu intri nici într-o casă de petrecere ca să te așezi cu ei, să mănânci și să bei.”

9. Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi face să înceteze în locul acesta, sub ochii voștri și în zilele voastre, strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei. –

10. Când vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îți vor zice: „Pentru ce ne amenință Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire și ce păcat am făcut împotriva Domnului Dumnezeului nostru?”

11. Atunci să le răspunzi: „Părinții voștri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alți dumnezei, le-au slujit și s-au închinat înaintea lor; iar pe Mine M-au părăsit și n-au păzit Legea Mea!

Ieremia 16