7. voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, și voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oștirilor.
8. Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.
9. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.”
10. În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
11. „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii:
12. „Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?” Preoții au răspuns: „Nu!”