10. Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce și să se împreuneze cu ea.
11. Într-o zi, când intrase în casă ca să-și facă lucrul și când nu era acolo niciunul din oamenii casei,
12. ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână și a fugit afară din casă.
13. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână și fugise afară,
14. a chemat oamenii din casă și le-a zis: „Vedeți, ne-a adus un evreu ca să-și bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am țipat în gura mare.
15. Și, când a văzut că ridic glasul și strig, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară.”
16. Și a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
17. Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-și bată joc de mine.
18. Și, cum am ridicat glasul și am țipat, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară.”
19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
20. A luat pe Iosif și l-a aruncat în temniță în locul unde erau închiși întemnițații împăratului; și astfel, Iosif a stat acolo, în temniță.