5. Îți voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, și anume trei sute nouăzeci de zile, în care să porți nelegiuirea casei lui Israel.
6. După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă și poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an.
7. Apoi întoarce-ți fața și brațul dezgolit spre Ierusalimul împresurat și prorocește împotriva lui.
8. Și iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poți să te întorci de pe o coastă pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
9. Ia-ți și grâu, orz, bob, linte, mei și alac, pune-le într-un vas și fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
10. Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, și anume câte douăzeci de sicli pe zi: să mănânci din ea din când în când.