Ezechiel 30:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. „Fiul omului, prorocește și spune: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Văitați-vă!… Nenorocită zi!

3. Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă: aceasta va fi vremea neamurilor.

4. Sabia va pătrunde în Egipt, și în Etiopia va fi groază, când vor cădea morții în Egipt, când i se vor ridica bogățiile și i se vor răsturna temeliile.

5. Etiopia, Put, Lud, toată Arabia, Cub și fiii țării unite cu ele vor cădea împreună cu ei loviți de sabie.”

6. Așa vorbește Domnul: „Sprijinitorii Egiptului vor cădea, și mândria tăriei lui se va prăbuși! Din Migdol până la Siene vor cădea loviți de sabie, zice Domnul Dumnezeu.

Ezechiel 30