7. Și dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?”, să răspunzi: „Pentru că vine o veste”… Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni și toți genunchii se vor topi ca apa!… Iată că vine, a sosit – zice Domnul Dumnezeu!”
8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
9. „Fiul omului, prorocește și spune: „Așa vorbește Domnul.” Zi: „Sabia, da, sabia este ascuțită și lustruită.
10. Este ascuțită pentru măcel și lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului Meu, care nesocotește orice lemn…
11. A dat-o la lustruit, ca s-o apuce cu mâna; este ascuțită sabia și lustruită, ca să înarmeze mâna celui ce măcelărește.
12. Strigă și vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voievozilor lui Israel care sunt dați pradă sabiei împreună cu poporul Meu; de aceea bate-te pe coapsă!
13. Da, încercarea s-a făcut, și ce va fi dacă toiagul acesta de cârmuire, care nesocotește totul va fi nimicit? – zice Domnul Dumnezeu!”
14. Și tu, fiul omului, prorocește și bate din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmărește din toate părțile.
15. Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulțesc pe cei loviți, de aceea am tras sabia, amenințându-i la toate porțile lor. Vai! E făcută să fulgere și ascuțită pentru măcel!
16. Strânge-ți puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Așază-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ți ascuțișul în toate părțile!