Ezechiel 16:25-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

25. La toate colțurile ulițelor ți-ai făcut înălțimi, ți-ai necinstit frumusețea, ți-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.

26. Ai curvit cu egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă și ți-ai înmulțit curviile ca să Mă mânii.

27. Dar iată că Mi-am întins mâna împotriva ta, am micșorat partea de întreținere pe care ți-o rânduisem, te-am lăsat în voia vrăjmașelor tale, fiicele filistenilor, care au roșit de purtarea ta nelegiuită.

28. Apoi ai curvit cu asirienii, pentru că erai fără saț; ai curvit cu ei, și tot nu te-ai săturat.

29. Ți-ai înmulțit curviile cu țara Canaanului și până în Haldeea, dar nici acolo nu te-ai săturat.

30. Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

31. zidindu-ți case de curvie la toate colțurile ulițelor și făcându-ți înălțimi în toate piețele; n-ai fost nici măcar ca o curvă care-și cere plata.

32. Ai fost femeia preacurvă, care primește pe străini în locul bărbatului ei!

33. Tuturor curvelor li se plătește o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câștigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părțile și să curvești cu ei.

Ezechiel 16