Ezechiel 14:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Îmi voi întoarce fața împotriva omului acestuia, îl voi face un semn și de pomină și-l voi nimici cu desăvârșire din mijlocul poporului Meu. Și veți ști că Eu sunt Domnul!

9. Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel.

10. Își vor purta astfel păcatul lor, și pedeapsa prorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă,

11. ca să nu mai rătăcească de la Mine casa lui Israel și să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul Dumnezeu!”

12. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

13. „Fiul omului, când va păcătui o țară împotriva Mea dedându-se la fărădelege, și Îmi voi întinde mâna împotriva ei – dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimite foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârșire oamenii și vitele –

14. chiar de ar fi în mijlocul ei acești trei oameni: Noe, Daniel și Iov, ei nu și-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul Dumnezeu.

Ezechiel 14