Exodul 40:29-37 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

29. A așezat altarul pentru arderile de tot la ușa locașului Cortului întâlnirii; și a adus pe el arderea de tot și jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise, Domnul.

30. A așezat ligheanul între Cortul întâlnirii și altar și a pus în el apă pentru spălat.

31. Moise, Aaron și fiii lui și-au spălat mâinile și picioarele în el;

32. când intrau în Cortul întâlnirii și se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise, Domnul.

33. Apoi a ridicat curtea împrejurul Cortului și altarului și a pus perdeaua la poarta curții. Astfel a isprăvit Moise lucrarea.

34. Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, și slava Domnului a umplut Cortul.

35. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, și slava Domnului umplea Cortul.

36. Cât au ținut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra Cortului.

37. Și când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica.

Exodul 40