30. Vor fi purtate timp de șapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoției și care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaș.
31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului și să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt.
32. Aaron și fiii lui să mănânce, la ușa Cortului întâlnirii, carnea berbecului și pâinea din coș.
33. Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea ispășirii, ca să fie închinați în slujbă și sfințiți; nimeni altul să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte.
34. Dacă va rămâne ceva din carnea întrebuințată pentru închinarea în slujbă și din pâine până dimineața, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt.
35. Să urmezi, cu privire la Aaron și la fiii lui, toate poruncile pe care ți le-am dat. În șapte zile să-i închini în slujbă.