24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui, și să le legeni într-o parte și într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
25. Să le iei apoi din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
26. Să iei și pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului și să-l legeni într-o parte și în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
27. Să sfințești pieptul legănat și spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron și a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte și într-alta, spata înfățișând-o înaintea Domnului prin ridicare.
28. Ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui, printr-o lege veșnică, pe care o vor ține copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; și, în jertfele de mulțumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
29. Veșmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unși și când vor fi închinați în slujbă.
30. Vor fi purtate timp de șapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoției și care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaș.
31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului și să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt.
32. Aaron și fiii lui să mănânce, la ușa Cortului întâlnirii, carnea berbecului și pâinea din coș.