Exodul 29:14-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Dar carnea vițelului, pielea și balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.

15. Să iei pe unul din cei doi berbeci; și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.

16. Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele și să-l stropești pe altar, de jur împrejur.

17. Apoi să tai berbecul în bucăți și să-i speli măruntaiele și picioarele, și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă capul lui.

18. Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

19. Să iei apoi pe celălalt berbec; și Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.

20. Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron și pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte și pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropești pe altar, de jur împrejur.

Exodul 29