1. Cortul să-l faci din zece covoare de in subțire răsucit și din materii vopsite în albastru, purpuriu și cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.
2. Lungimea unui covor să fie de douăzeci și opt de coți, iar lățimea unui covor să fie de patru coți; toate covoarele să aibă aceeași măsură.
3. Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.
4. La marginea covorului cu care se sfârșește cea dintâi împreunare de covoare, să faci niște cheotori albastre; tot așa să faci și la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare.
5. La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele și să vină față în față.