Deuteronomul 1:17-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. Să nu căutați la fața oamenilor în judecățile voastre; să ascultați pe cel mic ca și pe cel mare; să nu vă temeți de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Și când veți găsi o pricină prea grea, s-o aduceți înaintea mea, ca s-o aud.”

18. Așa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveați de făcut.

19. Am plecat din Horeb și am străbătut tot pustiul acela mare și grozav pe care l-ați văzut; am luat drumul care duce pe muntele amoriților, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, și am ajuns la Cades-Barnea.

20. Și eu v-am zis: „Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.

21. Iată că Domnul Dumnezeul tău îți pune țara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ți-a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi; nu te teme și nu te înspăimânta.”

Deuteronomul 1