9. Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat și a plecat la Hebron.
10. Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel, să spună: „Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: „Absalom s-a făcut împărat la Hebron!”
11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiți, au însoțit pe Absalom; și l-au însoțit în prostia lor, fără să știe nimic.
12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.