2 Împăraţi 24:2-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldei, cete de sirieni, cete de moabiți și cete de amoniți; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii.

3. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârșite de Manase

4. și din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase și de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.

5. Celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

6. Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

7. Împăratul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufratului.

8. Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.

9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.

10. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, și cetatea a fost împresurată.

11. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății pe când o împresurau slujitorii lui.

12. Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului, cu mama sa, cu slujitorii, căpeteniile și dregătorii lui. Și împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui.

13. A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului; și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.

14. A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile și toți oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toți teslarii și fierarii: n-a mai rămas decât poporul sărac al țării.

2 Împăraţi 24