12. Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi.
13. I-a făcut rugăciuni; și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile și l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14. După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon, în vale, un zid care se întindea până la poarta peștilor și cu care a înconjurat dealul și l-a făcut foarte înalt. A pus și căpetenii de război în toate cetățile întărite ale lui Iuda.
15. A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini și idolul Astarteii, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului și la Ierusalim și le-a aruncat afară din cetate.
16. A așezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulțumire și de laudă și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
17. Poporul jertfea tot pe înălțimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
18. Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui și cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraților lui Israel.