1. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.
2. A umblat în căile împăraților lui Israel; și a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
3. a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom și a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
4. Aducea jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde.