2 Cronici 10:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii și a întrebat pe tinerii care crescuseră cu el și care-l înconjurau.

9. El le-a zis: „Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia care-mi vorbește astfel: „Ușurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi”?”

10. Și iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Așa să vorbești poporului acestuia care ți-a vorbit așa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, iar tu ușurează-ni-l!”, să le vorbești așa: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu.

11. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face și mai greu: tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”

12. Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile.”

13. Împăratul le-a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrânilor

14. și le-a vorbit așa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia și mai mult; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”

2 Cronici 10