1. Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ți cornul cu untdelemn și du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
2. Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle și mă va ucide.” Și Domnul a zis: „Să iei cu tine un vițel și să zici: „Vin să aduc o jertfă Domnului.”
3. Să poftești pe Isai la jertfă; Eu îți voi arăta ce trebuie să faci, și Îmi vei unge pe acela pe care-ți voi spune să-l ungi.”
4. Samuel a făcut ce zisese Domnul, și s-a dus la Betleem. Bătrânii cetății au alergat înspăimântați înaintea lui și au zis: „Ce vestește venirea ta: ceva bun?”
5. El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la jertfă.” A sfințit și pe Isai cu fiii lui și i-a poftit la jertfă.
6. Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, și-a zis: „Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”
7. Și Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”
8. Isai a chemat pe Abinadab și l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; și Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
9. Isai a trecut pe Șama; și Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
10. Și așa a trecut Isai pe cei șapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; și Samuel a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”
11. Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți fiii tăi?” Și el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom ședea la masă până nu va veni aici.”
12. Isai a trimis să-l aducă. Și el era cu păr bălai, cu ochi frumoși și față frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te și unge-l, căci el este!”
13. Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare. Samuel s-a sculat și s-a dus la Rama.
14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.