1 Împăraţi 8:3-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat chivotul.

4. Au adus chivotul Domnului, Cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoții și leviții le-au adus.

5. Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care n-au putut fi nici numărați, nici socotiți, din pricina mulțimii lor.

6. Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al Casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.

7. Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.

8. Se dăduse drugilor o așa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi.

9. În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din țara Egiptului.

10. În clipa când au ieșit preoții din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului.

11. Preoții n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

12. Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!

13. Eu am zidit o Casă care va fi locuința Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”

14. Împăratul și-a întors fața și a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.

15. Și el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Lui tatălui meu, David, și care împlinește, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis:

1 Împăraţi 8