Zaharia 3:1-5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Apoi mi i-a arătat pe marele preot Iosua, stând în fața îngerului Domnului, și pe Satan stând la dreapta lui, ca să-l acuze.

2. Domnul i-a zis lui Satan: « Domnul să te mustre, Satan! Domnul , Cel Care a ales Ierusalimul, să te mustre! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?»

3. Iosua însă era îmbrăcat în haine murdare și stătea înaintea îngerului.

4. Atunci îngerul le-a spus celor ce stăteau înaintea lui: «Îndepărtați hainele murdare de pe el!» Apoi i-a zis lui Iosua: «Privește! Am îndepărtat de la tine vina și te voi îmbrăca în haine de sărbătoare!»

5. Atunci eu am zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată!» I-au pus mitra curată pe cap și l-au îmbrăcat, în timp ce îngerul Domnului stătea acolo.

Zaharia 3