1. Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă. Eu zic: „Îmi dedic versurile regelui!“ Limba mea este pana iscusită a unui scriitor!
2. Ești cel mai frumos dintre fiii oamenilor! Harul este revărsat pe buzele tale; de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
3. Încinge-ți sabia la coapsă, viteazule, splendoarea și măreția ta!
4. În măreția ta, călărește biruitor pentru cauza adevărului, a smereniei și a dreptății! Dreapta ta să înfăptuiască isprăvi de temut!
5. Săgețile tale ascuțite să străpungă inima dușmanilor regelui și popoarele să cadă sub picioarele tale!