Psalmi 35:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Răfuiește-te, Doamne , cu cei ce se răfuiesc cu mine! Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!

2. Înarmează-Te cu scut și cu pavăză! Ridică-Te, ca să-mi ajuți!

3. Dezvelește-Ți sulița și lancea pentru prigonitorii mei!Grăiește sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!“

4. Să fie rușinați și umiliți cei ce caută să-mi ia viața; să dea înapoi, să fie făcuți de rușine cei ce-mi plănuiau răul!

5. Să fie ca pleava luată de vânt și să-i izgonească îngerul Domnului!

6. Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea, iar îngerul Domnului să-i urmărească!

7. Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laț, fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.

8. De aceea să-i ajungă prăpădul pe neașteptate și să fie prinși în lațul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine; să cadă în el în timpul prăpădului.

9. Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul , mă voi veseli de mântuirea Lui.

10. Întreaga-mi ființă va exclama: „ Doamne , cine este ca Tine, Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel sărman – de jefuitorul lui?“

11. Niște martori dezlănțuiți se ridică și mă întreabă de ceea ce nu știu.

Psalmi 35