24. Ele te vor proteja de femeia imorală, de limba măgulitoare a femeii străine.
25. N-o pofti în inima ta pentru frumusețea ei și nu te lăsa fascinat de pleoapele ei.
26. Căci din cauza femeii prostituate, ajungi să rămâi doar cu o bucată de pâine,și soția altuia îți răpește viața îmbelșugată.
27. Poate cineva să ia foc în sân fără să i se ardă hainele?
28. Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinși fără să-i ardă picioarele?
29. Tot așa este și cu cel ce se culcă cu soția altuia: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.
30. Oamenii nu disprețuiesc un hoț dacă el fură ca să-și aline foamea când este înfometat,
31. însă dacă este prins va plăti înșeptit, chiar dacă va trebui să dea toată averea din casa lui.
32. Un om care comite adulter însă este fără minte! Oricine face așa își ruinează sufletul.
33. Va avea parte de răni și dezonoare, iar rușinea nu i se va șterge.
34. Căci gelozia înfurie pe un bărbat, și el nu va avea milă în ziua răzbunării;
35. nu va accepta nici o despăgubire și va refuza darul, oricât de mare ar fi el.