Proverbe 27:6-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșie, dar sărutările unui dușman sunt din abundență.

7. Sătulul calcă în picioare mierea, dar pentru cel flămând orice lucru amar este dulce.

8. Ca o pasăre care rătăcește de la cuibul ei, așa este omul plecat din căminul lui.

9. Uleiul și parfumul înveselesc inima, iar cuvintele unui prieten care sfătuiește din suflet sunt dulci.

10. Nu-l părăsi pe prietenul tău și nici pe prietenul tatălui tău și nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău; mai bine un vecin aproape decât un frate departe.

Proverbe 27