22. tot așa nici unul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M-au ispitit de zece ori până acum și n-au ascultat glasul Meu,
23. nu vor vedea țara pe care am jurat că le-o voi da părinților lor; nici unul dintre cei care m-au disprețuit nu o vor vedea.
24. Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor moșteni.
25. Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți-vă și porniți spre pustie, pe drumul către Marea Roșie.
26. Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron:
27. „Până când va cârti această adunare rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care israeliții le-au rostit împotriva Mea.
28. De aceea spuneți-le: «Pe viața Mea, zice Domnul , că vă voi face precum ați vorbit și voi în auzul Meu: