Neemia 4:1-3 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. I-a batjocorit pe iudei,

2. zicând rudelor sale și oștirii Samariei: – Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor isprăvi ei vreodată? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc?

3. Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis: – Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră!

Neemia 4