Marcu 3:10-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Căci El îi vindecase pe mulți și de aceea toți cei ce aveau boli se înghesuiau în jurul Lui ca să-L atingă.

11. Când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“

12. El însă le atenționa cu severitate să nu-L facă cunoscut.

13. Isus S-a urcat pe munte și i-a chemat pe cei pe care El a vrut, iar ei au venit la El.

14. El a ales doisprezece, (pe care i-a numit apostoli), ca să fie cu El, să-i trimită să predice

15. și să le dea autoritate să scoată demoni.

16. (Iată-i deci pe cei doisprezece pe care i-a ales): Simon, căruia i-a pus numele Petru;

17. Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „ Boanerghes “, care înseamnă „Fiii tunetului“;

18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, zelotul,

19. și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.

Marcu 3