29. S-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos.
30. Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.
31. S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să dea învățătură.
32. Oamenii se mirau de învățătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate.
33. În sinagogă era un om care avea un duh de demon necurat. El a strigat cu glas tare:
34. – Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
35. Isus l-a mustrat zicându-i: – Taci și ieși afară din el! Demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să-i facă vreun rău.
36. Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții: „Ce înseamnă învățătura aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“