Luca 23:18-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. Însă ei au strigat cu toții: – La o parte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Baraba!

19. Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru crimă.

20. Pilat le-a vorbit din nou, vrând să-L elibereze pe Isus,

21. însă ei strigau: – Răstignește-L! Răstignește-L!

22. El le-a zis a treia oară: – Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit în El nici un lucru vrednic de moarte! Așadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!

23. Dar ei au continuat să strige tot mai tare și să-i ceară să fie răstignit. Și strigătele lor (și ale conducătorilor preoților) au biruit.

24. Pilat a decis să li se îndeplinească cererea.

25. L-a eliberat, așa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și crimă, iar pe Isus L-a dat pe mâna lor, ca să-i facă după cum doresc.

26. În timp ce-L duceau de-acolo, l-au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, și i-au pus crucea înspinare ca s-o ducă după Isus.

Luca 23