35. În ziua următoare, a scos doi denari, i-a dat hangiului și i-a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui în plus!“
36. Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor?
37. El I-a răspuns: – Cel ce și-a făcut milă de el. Isus i-a zis: – Du-te și fă și tu la fel!
38. În timp ce-și continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie, pe nume Marta, L-a primit în casa ei.
39. Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui.
40. Marta însă era copleșită de atât de multă slujire. Ea a venit și a zis: – Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!