Judecători 9:35-40 Noua Traducere în limba Română (NTR)

35. Când Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății, Abimelek și poporul care era cu el au ieșit din ascunzătoare.

36. Când a zărit poporul, Gaal i-a zis lui Zebul: – Văd un popor care se coboară de pe vârfurile munților! Zebul i-a răspuns: – Ceea ce vezi este umbra munților, nu oameni!

37. Însă Gaal a zis din nou: – Este chiar un popor care se coboară dinspre centrul țării, iar o ceată vine pe drumul dinspre stejarul prezicătorilor!

38. Atunci Zebul i-a zis: – Unde îți este acum curajul cu care ziceai: „Cine este Abimelek ca să-i slujim?“ Oare nu este acesta poporul pe care l-ai disprețuit? Du-te acum și luptă-te cu el!

39. Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor din Șehem și s-a luptat cu Abimelek.

40. Abimelek l-a urmărit, dar acesta a reușit să fugă dinaintea lui. Mulți oameni au căzut răpuși până spre intrarea porții.

Judecători 9