Judecători 9:3-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Unchii lui au spus pentru el toate aceste cuvinte în auzul tuturor locuitorilor din Șehem, iar ei l-au acceptat în inima lor pe Abimelek căci își ziceau: «Este fratele nostru!»

4. I-au dat lui Abimelek șaptezeci de șecheli de argint din templul lui Baal-Berit , iar acesta a plătit cu ei niște bărbați de nimic și fără căpătâi, care au mers după el.

5. Apoi a venit la familia tatălui său, în Ofra și i-a ucis pe o singură piatră pe frații lui, șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierub-Baal. Însă Iotam, fiul cel mai tânăr al lui Ierub-Baal, a scăpat fiindcă se ascunsese.

6. După aceea, toți locuitorii din Șehem și din Bet-Milo s-au strâns laolaltă și au venit să-l întroneze pe Abimelek ca rege lângă terebintul din apropierea monumentului de la Șehem.

7. Când a auzit Iotam de lucrul acesta, s-a dus și s-a așezat pe vârful muntelui Garizim. Acolo le-a strigat spunându-le: „Ascultați-mă, locuitori ai Șehemului, ca și Dumnezeu să vă asculte!

8. Copacii au plecat să ungă un rege peste ei și i-au zis măslinului: «Domnește peste noi!»

9. Dar măslinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu uleiul meu prin care sunt onorați Dumnezeu și oamenii, și să mă duc să stăpânesc peste copaci?»

10. Apoi copacii i-au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!»

11. Dar smochinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu dulceața mea și roadele mele cele bune, ca să stăpânesc peste copaci?»

12. Atunci copacii i-au zis viței-de-vie: «Vino tu și domnește peste noi!»

13. Dar vița le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu mustul care aduce bucurie zeilor și oamenilor și să mă duc să stăpânesc peste copaci?»

14. În cele din urmă toți copacii i-au zis arborelui de jujuba: «Vino tu și domnește peste noi!»

15. Jujuba le-a răspuns copacilor: «Dacă vreți cu adevărat să mă ungeți ca rege al vostru, veniți și adăpostiți-vă sub umbra mea, dar dacă nu vreți, atunci să iasă foc din jujuba și să mistuie cedrii Libanului!»

Judecători 9