2. Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită și M-a ascuns la umbra mâinii Sale; M-a făcut o săgeată lustruită și M-a ascuns în tolba Lui.
3. Mi-a zis: ‘Tu ești Robul Meu Israel, cel în care Îmi voi arăta splendoarea!’
4. Dar Eu am zis: ‘Am trudit degeaba, Mi-am irosit puterea pentru nimic și fără nici un folos; totuși cauza Mea este în grija domnului , iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu.’
5. Și acum DOMNUL zice – El, Care M-a întocmit din pântece pentru a fi Robul Său și pentru a-l aduce pe Iacov înapoi la El, ca astfel Israel să se adune la El, căci sunt onorat înaintea DOMNULUI și Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea –
6. El zice: ‘Este prea puțin pentru Tine să fii Robul Meu și să ridici semințiile lui Iacov, să aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel. De aceea Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!’»
7. Așa vorbește DOMNUL , Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul său, către Cel disprețuit și urât de popor, către Robul conducătorilor: «Regii vor vedea și se vor ridica, iar prinții se vor pleca, din pricina Domnului , Care este credincios, a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales.»“
8. „Așa vorbește DOMNUL : «La vremea îndurării Îți voi răspunde și în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor, pentru a reface țara și a reîmpărți moștenirile pustiite,
9. pentru a le zice captivilor: ‘Ieșiți!’, iar celor din întuneric: ‘Arătați-vă!’ Ei se vor hrăni pe lângă drumuri și vor găsi pășune pe toate dealurile pleșuve.
10. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete, arșița nu-i va lovi, nici soarele, căci Cel Ce se îndură de ei îi va conduce și îi va călăuzi pe lângă izvoare de apă.