11. Cu siguranță, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, distrugându-le în întregime! Și tu să fii oare salvat?
12. Și-au salvat, oare, zeii neamurile pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Assar?
13. Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvayim, al cetății Hena sau al cetății Iva?»“
14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor și a citit-o. Apoi s-a dus la Casa DOMNULUI și a întins-o înaintea DOMNULUI.
15. Ezechia s-a rugat DOMNULUI , zicând:
16. „O, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul!