Isaia 24:7-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Mustul se usucă, iar vița-de-vie se veștejește; toți cei cu inima veselă suspină.

8. Veselia tamburinelor a încetat, zgomotul celor ce petrec s-a oprit, bucuria lirei s-a sfârșit.

9. Nu se mai bea vin cântând, iar băutura tare este amară pentru cei ce o beau.

10. Cetatea pustie stă dărâmată; toate casele sunt închise, nimeni nu poate intra.

Isaia 24