13. Lui Caleb, fiul lui Iefune, i s-a dat un teritoriu care era în mijlocul urmașilor lui Iuda, potrivit celor spuse de DOMNUL lui Iosua, și anume Chiriat-Arba (Hebron), – Arba fusese tatăl lui Anac.
14. Caleb i-a izgonit de acolo pe cei trei urmași ai lui Anac: pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai, urmașii lui Anac.
15. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului (înainte Debirul purta numele de Chiriat-Sefer).
16. Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fiica mea Acsa!“
17. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soție pe fiica lui, Acsa.
18. Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o: – Ce dorești?