11. De aceea, așa vorbește Domnul : „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!
12. Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să-i cheme pe zeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu-i vor izbăvi în timpul nenorocirii.
13. «Iuda, ai tot atâția zei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea lui Baal !»
14. Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru el, căci nu-i voi asculta când Mă vor chema în ziua nenorocirii lor.“
15. „Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea, în timp ce face o mulțime de planuri rele? Ar putea oare carnea sfântă ajertfelorsă îndepărteze de la tine pedeapsa? Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“
16. „ Domnul te-a numit: «Măslin verde, înfloritor și cu fructe frumoase.» Dar, prin vuietul unei mari trosnituri, El îi va da foc, și ramurile lui vor fi zdrobite.
17. Domnul Oștirilor, Care te-a plantat, a decretat nenorocirea împotriva ta, din cauza răutății Casei lui Israel și a Casei lui Iuda, care M-au provocat la mânie, arzând tămâie pentru Baal.“
18. „ Domnul m-a înștiințat și eu am știut. Tu mi-ai arătat atunci faptele lor.
19. Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, când ziceau: «Să distrugem pomul cu rodul lui, să-l ștergem de pe pământul celor vii, ca să nu i se mai amintească numele.»
20. Dar, Doamne al Oștirilor, Tu, Care judeci cu dreptate, Care cercetezi inima și mintea, lasă-mă să văd răzbunarea Ta asupra lor, căci Ție Ți-am încredințat cauza mea!“
21. „De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care caută să-ți ia viața zicând: «Nu profeți în Numele Domnului , căci vei muri ucis de mâna noastră!»
22. De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: «Îi voi pedepsi – tinerii lor vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foame.
23. Nici măcar o rămășiță nu le va fi lăsată, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când vor fi pedepsiți.»“