Habacuc 1:1-4 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Profeția pe care a primit-o profetul Habacuc.

2. – Până când, Doamne , voi striga după ajutor și Tu nu vei asculta? Până când voi striga către Tine: „Violență!“ și Tu nu vei izbăvi?

3. De ce mă faci să privesc nedreptatea? De ce trebuie să mă uit la necaz? Distrugerea și violența sunt înaintea mea; peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.

4. De aceea Legea este fără putere și dreptatea nu se vede niciodată. Căci cel rău îl împresoară pe cel drept și astfel dreptatea este pervertită.

Habacuc 1