1. Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile și vitele care erau împreună cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au potolit.
2. Fântânile adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer s-a oprit.
3. Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut,
4. iar în a șaptesprezecea zi a lunii a șaptea, arca s-a oprit pe munții Ararat.
5. Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților.
6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o
7. și a trimis afară un corb care a zburat încoace și încolo, până când apele de pe pământ s-au uscat.
8. Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe pământ au scăzut;
9. dar porumbelul n-a găsit nici un loc unde să se așeze, pentru că încă era apă pe tot pământul. De aceea el s-a întors la Noe în arcă, iar acesta și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă.
10. El a mai așteptat încă șapte zile și apoi a trimis din nou porumbelul din arcă.