13. Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac și (Dumnezeul lui) Iacov, Dumnezeul strămoșilor noștri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-ați dat pe mâna lui Pilat și v-ați lepădat de El în prezența acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze.
14. Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se elibereze un ucigaș.
15. L-ați ucis pe Autorul vieții, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și ai Cărui martori suntem noi.
16. Pe baza credinței în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeți și pe care-l cunoașteți; și credința care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!
17. Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făcut așa, ca și conducătorii voștri.
18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeților, și anume că Cristosul Său urma să sufere.
19. Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele,
20. ca să vină din prezența Domnului vremuri de înviorare, și El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus,
21. pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinților Săi profeți.