Faptele Apostolilor 25:5-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. „Deci, a spus el, cel mai însemnat dintre voi să se coboare cu mine în Cezareea și, dacă omul acela a făcut ceva rău, să-l acuze.“

6. A rămas printre ei nu mai mult de opt sau zece zile, apoi s-a coborât în Cezareea. În ziua următoare s-a așezat pe scaunul de judecată și a poruncit să fie adus Pavel.

7. Când a sosit Pavel, iudeii care se coborâseră de la Ierusalim s-au pus în jurul lui și au adus împotriva lui multe și grele acuzații, pe care nu le puteau dovedi.

8. Pavel s-a apărat astfel: – N-am păcătuit nici față de Legea iudeilor, nici față de Templu, nici față de Cezar!“

9. Însă Festus, vrând să câștige favoarea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel: – Vrei să te sui la Ierusalim și să fii judecat acolo pentru aceste lucruri înaintea mea?

10. Pavel i-a răspuns: – Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Nu le-am făcut nimic rău iudeilor, după cum știi și tu foarte bine!

Faptele Apostolilor 25