Faptele Apostolilor 22:24-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. tribunul a poruncit să fie dus în fort și să fie interogat prin lovituri de bici, ca să afle din ce cauză strigau așa împotriva lui.

25. În timp ce-l legau cu curele, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiți un cetățean roman care n-a fost judecat?“

26. Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun și l-a anunțat, spunându-i: „Ce vrei să faci? Omul acesta este roman!“

27. Tribunul s-a dus la el și l-a întrebat: – Spune-mi, ești roman? – Da, i-a răspuns Pavel.

28. Tribunul a zis: – Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta. Pavel i-a zis: – Eu sunt chiar născut roman.

29. Imediat, cei ce urmau să-l interogheze s-au retras de la el, iar tribunul, când a aflat că este cetățean roman, s-a temut, pentru că-l legase.

Faptele Apostolilor 22