Faptele Apostolilor 13:11-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând pe cineva care să-l ducă de mână.

12. Atunci, văzând ce se întâmplase, proconsulul a crezut, fiind uluit de învățătura Domnului.

13. Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă s-a despărțit de ei și s-a întors în Ierusalim.

14. Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s-au așezat.

15. După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!“

16. Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!

Faptele Apostolilor 13