Ezra 4:1-3 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Când dușmanii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că cei care fuseseră în captivitate zidesc un Templu pentru Domnul , Dumnezeul lui Israel,

2. s-au apropiat de Zerub-Babel și de căpeteniile familiilor și le-au zis: – Să zidim și noi cu voi! Căci, asemenea vouă, și noi Îl întrebăm pe Dumnezeul vostru și-I aducem jertfe de pe vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, cel care ne-a adus aici.

3. Zerub-Babel, Iosua și căpeteniile familiilor rămase din Israel le-au răspuns: – Nu se poate să zidiți împreună cu noi o Casă Dumnezeului nostru, ci doar noi vom zidi pentru Domnul , Dumnezeul lui Israel, așa cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul Persiei.

Ezra 4